vineri, 2 aprilie 2010
joi, 1 aprilie 2010
FJSC cere bani si bugetarilor
Noi reglementări de natură financiară în FJSC
Stimaţi studenţi,
După cum ştiţi, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. FSJC este afectată în mod direct de acest fenomen şi nu mai poate asigura integralitatea serviciilor pentru studenţii de pe locurile bugetate.
Consiliul facultăţii a decis două măsuri de redresare a instituţiei care-i afectează numai pe studenţii de pe locurile bugetate:
* Reducerea cursurilor oferite acestora în clădirea FSJC şi în celelalte locuri cu 40%. Restul cursurilor vor fi oferite prin e-learning.
* Introducerea unei taxe modice lunare de studii de 300 de lei, pînă la sfîrşitul acestui semestru. La plata integrală pe lunile aprilie, mai şi iunie, se oferă o reducere de 10% (800 de lei în loc de 900). Termenul de plată pe luna în curs este 15 aprilie.
În cazul în care aceste măsuri nu vor ajuta la redresarea financiară a FSJC, instituţia va fi nevoită să-şi suspende activitatea pe minimum un an universitar începînd cu anul 2010-2011.
FSJC regretă că este nevoită să recurgă la aceste măsuri determinate de criza financiară mondială.
Cu respect,
Conducerea FSJC
Stimaţi studenţi,
După cum ştiţi, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. FSJC este afectată în mod direct de acest fenomen şi nu mai poate asigura integralitatea serviciilor pentru studenţii de pe locurile bugetate.
Consiliul facultăţii a decis două măsuri de redresare a instituţiei care-i afectează numai pe studenţii de pe locurile bugetate:
* Reducerea cursurilor oferite acestora în clădirea FSJC şi în celelalte locuri cu 40%. Restul cursurilor vor fi oferite prin e-learning.
* Introducerea unei taxe modice lunare de studii de 300 de lei, pînă la sfîrşitul acestui semestru. La plata integrală pe lunile aprilie, mai şi iunie, se oferă o reducere de 10% (800 de lei în loc de 900). Termenul de plată pe luna în curs este 15 aprilie.
În cazul în care aceste măsuri nu vor ajuta la redresarea financiară a FSJC, instituţia va fi nevoită să-şi suspende activitatea pe minimum un an universitar începînd cu anul 2010-2011.
FSJC regretă că este nevoită să recurgă la aceste măsuri determinate de criza financiară mondială.
Cu respect,
Conducerea FSJC
luni, 29 martie 2010
NOI
> cei nascuti la inceputul anilor 60 si cei nascuti in anii 70, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Avem amintiri despre primii pasi pe luna, si despre despre razboaie sangeroase, si avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat "De-a v-ati ascunselea" , "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara, vrem ostasi", "De-a prinselea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de
blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate,nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks , Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu
avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Led Zeppelin, Deep Purple, Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney
Spears. Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC " fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam"..
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua.
Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ... Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne pierdem tara, iar dusmanul este din interior si nu de afara... Noi suntem ultima genaratie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie. Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum.Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea????
Suntem ultima generatie care a jucat "De-a v-ati ascunselea" , "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara, vrem ostasi", "De-a prinselea","Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de
blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate,nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks , Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu
avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Led Zeppelin, Deep Purple, Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney
Spears. Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC " fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam"..
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua.
Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ... Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne pierdem tara, iar dusmanul este din interior si nu de afara... Noi suntem ultima genaratie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie. Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum.Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea????
luni, 11 ianuarie 2010
duminică, 10 ianuarie 2010
Iubim cu un creier de copil proză
de Mircea Cărtărescu [Mircea_Cărtărescu ]
Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi cea pe care-o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează. Odată, pe vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi puşti zăluzi şi frustraţi care dădeau note ,,gagicilor” şi vorbeau cu atât mai scabros cu cât erau, de fapt, mai inocenţi erotic. Ce fund are una, ce balcoane are alta… Femeile nu erau nimic altceva pentru noi decât nişte obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor ,,Volvo” sau ,, Maseratti”: nu ne imaginam cu adevărat că vom avea şi noi una vreodată. Prin dreptul cinematografului Patria am zărit o tipă trăznitoare. Am rămas înlemniţi: ce pulpe în ciorapi de plasă neagră, ce fund rotund şi ce mijloc subţire, ce ţoale pe ea, ce plete de sârmă roşie, răsucită în mii de feluri…Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem şi din faţă: cum putea avea aşa pereche de ţâţe, aşa de perfecte cum numai în albumele de artă – care pe-atunci ţineau loc de Penthouse – mai văzuserăm? Pentru cine era o astfel de fiinţă, cum putea fi o noapte de sex cu ea? Până la urmă ne-am aşezat la coadă la bilete, fără s-o scăpăm din ochi şi fără să-ncetăm comentariile ca din Povestea poveştilor. Când, îl auzim pe unul, un tip destul de jegos care stătea şi el la coadă, mâncând seminţe, înaintea noastră: ,,E bună paraşuta asta, nu? V-ar place şi vouă, ciutanilor…Da' ascultaţi-mă pe mine, c-am fumat destule ca ea: cât o vedeţi de futeşă, să ştiţi că e pe undeva un bărbat sătul de ea până peste cap! Poa' să fie cea mai mişto din lume, poa' să fie şi Brijibardo, că tot i-e drag vreunuia de ea ca mie de nevastă-mea…”
Am fost mult mai şocat de remarcile astea decât mi-aş fi imaginat. Cum să te plictiseşti de frumuseţea însăşi, de neatins şi de neconceput? De cea pentru care ţi-ai da şi pielea de pe tine? Ce-şi putea dori un bărbat mai mult decât să-şi poată trece braţul în jurul mijlocului ei, să poată privi minute-n şir în ochii ei, să o întindă încetişor pe pat…Să o scoată din învelişul ei de dantelă mătăsoasă…De-aici încolo imaginaţia mea se bloca, nu-mi puteam închipui cum e să faci dragoste. De câte ori mă gândeam cum ar fi, vedeam doar un ocean roz care se răsuceşte asupra ta şi te sufocă…
Am cunoscut apoi femei reale, femei imaginare, femei din vis, femei din cărţi, femei din reclame, femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din revistele porno. Fiecare altfel şi fiecare cu altceva de oferit. M-am îndrăgostit de câteva şi de fiecare dată a fost la fel: primul semn că aş putea-o iubi a fost mereu că nu m-am putut gândi, văzând-o, ,,cât de futeşă e”. Chiar dacă era. Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici ,, balcoanele” nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc. Facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi de a primi afecţiune. Femeile minunate din viaţa mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat şi care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experienţă pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă şi epuizantă a minţii.
Pentru mine nu există, deci, ,,cea mai minunată” în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit ,, cuplul nostru”, ,,dragostea noastră”.
Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi cea pe care-o iubeşti cu adevărat. Nimic altceva nu contează. Odată, pe vremea liceului, umblam pe bulevard cu un prieten, doi puşti zăluzi şi frustraţi care dădeau note ,,gagicilor” şi vorbeau cu atât mai scabros cu cât erau, de fapt, mai inocenţi erotic. Ce fund are una, ce balcoane are alta… Femeile nu erau nimic altceva pentru noi decât nişte obiecte de lux, ca automobilele lustruite din vitrinele magazinelor ,,Volvo” sau ,, Maseratti”: nu ne imaginam cu adevărat că vom avea şi noi una vreodată. Prin dreptul cinematografului Patria am zărit o tipă trăznitoare. Am rămas înlemniţi: ce pulpe în ciorapi de plasă neagră, ce fund rotund şi ce mijloc subţire, ce ţoale pe ea, ce plete de sârmă roşie, răsucită în mii de feluri…Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem şi din faţă: cum putea avea aşa pereche de ţâţe, aşa de perfecte cum numai în albumele de artă – care pe-atunci ţineau loc de Penthouse – mai văzuserăm? Pentru cine era o astfel de fiinţă, cum putea fi o noapte de sex cu ea? Până la urmă ne-am aşezat la coadă la bilete, fără s-o scăpăm din ochi şi fără să-ncetăm comentariile ca din Povestea poveştilor. Când, îl auzim pe unul, un tip destul de jegos care stătea şi el la coadă, mâncând seminţe, înaintea noastră: ,,E bună paraşuta asta, nu? V-ar place şi vouă, ciutanilor…Da' ascultaţi-mă pe mine, c-am fumat destule ca ea: cât o vedeţi de futeşă, să ştiţi că e pe undeva un bărbat sătul de ea până peste cap! Poa' să fie cea mai mişto din lume, poa' să fie şi Brijibardo, că tot i-e drag vreunuia de ea ca mie de nevastă-mea…”
Am fost mult mai şocat de remarcile astea decât mi-aş fi imaginat. Cum să te plictiseşti de frumuseţea însăşi, de neatins şi de neconceput? De cea pentru care ţi-ai da şi pielea de pe tine? Ce-şi putea dori un bărbat mai mult decât să-şi poată trece braţul în jurul mijlocului ei, să poată privi minute-n şir în ochii ei, să o întindă încetişor pe pat…Să o scoată din învelişul ei de dantelă mătăsoasă…De-aici încolo imaginaţia mea se bloca, nu-mi puteam închipui cum e să faci dragoste. De câte ori mă gândeam cum ar fi, vedeam doar un ocean roz care se răsuceşte asupra ta şi te sufocă…
Am cunoscut apoi femei reale, femei imaginare, femei din vis, femei din cărţi, femei din reclame, femei din filme, femei din videoclipuri. Femei din revistele porno. Fiecare altfel şi fiecare cu altceva de oferit. M-am îndrăgostit de câteva şi de fiecare dată a fost la fel: primul semn că aş putea-o iubi a fost mereu că nu m-am putut gândi, văzând-o, ,,cât de futeşă e”. Chiar dacă era. Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici ,, balcoanele” nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc. Facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da şi de a primi afecţiune. Femeile minunate din viaţa mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat şi care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experienţă pură. Senzualitatea, uneori dusă până foarte departe, nu a fost decât un ingredient într-o aventură complexă şi epuizantă a minţii.
Pentru mine nu există, deci, ,,cea mai minunată” în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit ,, cuplul nostru”, ,,dragostea noastră”.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Domnul Geoana
Domnul Geoană
Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam'soacră, Bunicuţa şi tanti Hrebe au promis tânărului Geoană să-l ducă la Cotroceni de 6 decembrie.
Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni la Cotroceni numai de hatârul ginerelui şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Geoană, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din Kiseleff, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Cotroceni.
D. Geoană este foarte împacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:
- Mam'soacră! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
- Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana.
Şi sărută pe ginerel; apoi îi potriveşte pălăria.
Tânărul Geoană poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Fraude, şi sub pamblică voturile înfipte de tanti Hrebe, că "aşa ţin bărbaţii voturile".
- Vezi ce bine-i şade lui - zice mam'soacră - cu costumul de marinel?
- Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel?
- Da' cum?
- Marinal...
- Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la preşedinţi - marinel.
- Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Geoană. Nu se zice marinal, nici marinel...
- Da cum, procopsitule? întreabă tanti Hrebe cu un zâmbet simpatic.
- Mariner..
- Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam'soacră, şi iar sărută pe ginerel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.
Dar nu e vreme de discuţii filologice: soseşte trenul - şi nu stă mult.
Trenul este plin... Dar cu multă bunăvoinţă din partea unor liberali politicoşi, cari merg până la turul întâi, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam'soacră îşi face cruce, apoi aprinde o ţigară... Geoană nu vrea să intre în cupeu; vrea să şadă la confruntarea televizată, cu bărbaţii.
- Nu!... nu e voie să scoţi capul din casă, prostănacule! zice unul dintre liberali lui d. Geoană, şi-l trage puţin înapoi.
- Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.
Şi după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă şi scoate iar capul la televizor. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, şi mititelul îşi retrage îngrozit capul gol înăuntru şi-ncepe să zbiere.
- Mam'soacră! bunicuţo! tanti Hrebe!
- Ce e? Ce e? sar cocoanele.
- Să oprească numărarea! zbiară şi mai tare Geoană, bătând din picioare. Mi-au zburat voturile! să opreascăăă!!!
Tot într-un timp, iacătă un judecător de la Curte intră să vază cine s-a suit de la turul din urmă.
- Voturile, domnilor!
Cocoanele explică d-lui judecător de ce nu poate Geoană să arate voturile: fiindcă voturile erau în sondaje si in televiziunile mogulilor, şi fireşte c-au zburat cu dopul la sampanie cu tot. Dar avea voturi.
- Parol! chiar eu le-am cumpărat! zice tanti Hrebe.
Judecătorul însă nu înţelege, pretinde voturi; daca nu, la validarea apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Geoană. Aşa scrie regulamentul: dacă un candidat n-are voturi şi nu declară că n-are voturi, îl dă jos la orice tur.
- Dar noi n-am declaratără? strigă Bunicuţa.
- Ce e vinovat băiatul dacă i-au zburat voturile? zice mam'soacră.
- De ce-a scos capul la televizor? eu i-am spus să nu scoată capul la televizor! zice cu pică urâtul.
- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Hrebe urâtului...
- Uite ce e, cucoană - zice judecătorul - trebuie să plătiţi nişte voturi...
- Să mai plătim? n-am plătitără o dată?
- Vezi, dacă nu te-astâmperi? zice Bunicuţa, şi-l zguduie pe Geoană de mână.
- Ce faci, soro? esti nebună? nu ştii ce simţitor e? zice mam'soacră.
Şi, apucându-l de mâna cealaltă, îl smuceşte de la Bunicuţa lui, tocmai când trenul, clănţănind din roate, trece de macaz la BEC. Din smucitura lu' mam'soacră într-un sens, combinată cu clătinătura electoratului în alt sens, rezultă că Geoană îşi pierde un moment centrul de gravitaţie, ţopăie de câteva ori şi se reazimă în nas de Crin. Geoană începe să urle...
În sfârşit, n-au ce să facă. Păcat însă de voturile acelea!... Ce-o să facă d. Geoană la partid cu capul gol? şi toate secţiile de vot închise!... s-ar întreba oricine, care nu ştie câtă grije are tanti Hrebe şi câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu o strategie la drum? Dacă se întâmplă să plouă, ori răcoare? Şi tanti Hrebe scoate din săculeţul ei o contestaţie tot din uniforma canonierii le Fraude.
- Te mai doare nasul, puişorule? întreabă mam'soacră.
- Nu... răspunde Geoană.
- Să plece mam'soacră afară din casă?
- Să plece!
- Ad', să-l pupe mam'soacră, că trece!
Şi-l pupă în vârful nasului; apoi aşezându-i frumos contestaţia:
- Parcă-i şade mai bine cu contestaţia!... zice mam'soacră scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
- Cu ce nu-i şade lui bine? adaogă tanti Hrebe, şi-l scuipă şi dumneaei şi-l sărută.
- Lasă-l încolo! că prea e nu ştiu cum!... Auzi d-ta! coaliţie nouă şi voturile! zice bunicuţa, prefăcându-se foarte supărată.
- Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam'soacră.
Dar bunicuţa adaogă:
- Da pe bunicuţa n-o pupi?
- Pe tine nu vreau, că din cauza ta am rămas fără voturi, zice Geoană cu humor.
- Aşa? zice bunicuţa. Lasă!... şi-şi acopere ochii cu mâinile şi se face că plânge.
- Las' că ştiu eu că te prefaci! zice Geoană.
- Ţi-ai găsit pe cine să-nşeli! zice mam'soacră.
Bunicuţa începe să râză; scoate din săculeţ ceva şi zice:
- Cine mă pupă... uite!... ciucalată "Le President", măi dragă!
Bunicuţa pupă pe Geoană, Geoană pe bunicuţa, şi luând bucata de ciucalată, iese iar în lume.
- Puişorule, nu mai scoate capul la televizor!... E lucru mare, cât e de deştept! zice mam'soacră.
- E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Hrebe.
Pe când Geoană îşi mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma dinspre BEC către Curte.
- Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamiţo! zice Bunicuţa către mam'soacră.
Mam'soacră se ridică bătrâneşte şi se duce în coridor:
- Geoană! puişorule! Geoană! Geoană!
Geoană nicăieri.
- Vai de mine! ţipă cucoana, nu-i băiatul! Unde e băiatul!... s-a prăpădit băiatul!...
Şi toate cucoanele sar...
- A căzut din partid băiatul! Ţaţo, mor!
Dar deodată, cu tot zgomotul partidului, se aud bubuituri în uşa compartimentului unde nu intră decât o persoană.
- Geoană! maică! acolo eşti?
- Da!
- Ce faci acolo?
- Repetam discursul de preşedinte!
- Las' că nu mai e nevoie, că am trecut de Curte şi l-au validat pe adevăratul mariner.
- Ba nu, ba nuuuu! urlă Geoană.
- Aide! zice mam'soacră, ieşi odată! ne-ai speriat.
- Nu pot! zbiară Geoană dinăuntru.
- De ce?... te doare la inimă?
- Nu! nu pot...
- E încuiat! zice mam'soacră.
- Nu pot deschide! zbiară Geoană desperat.
- Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru!
În sfârşit, iacătă vine Mitrea cu o manivelă şi liberează pe captiv, pe care toate trei cucoanele îl sărută dulce, ca şi cum l-ar revedea după o îndelungată absenţă. Şi mam'soacră se hotăreşte să stea în coridor, pe un partid străin, să păzească pe Geoană, să nu se mai întâmple ceva puişorului.
Trenul ajunge la Cotroceni cu o întârziere de câteva zile. Toată lumea coboară. Mam'soacră aşează frumuşel contestaţia respinsă a lui Geoană, îl scuipă pe puişor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul şi-l sărută dulce.
Afară plouă. Cucoanele se uită galeş spre palat, oftează, se suie într-o trăsură şi pornesc în oraş:
- Înapoi la Kiseleff, birjar! La Bulivar!...
SURSA: Georgeta Condur
Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam'soacră, Bunicuţa şi tanti Hrebe au promis tânărului Geoană să-l ducă la Cotroceni de 6 decembrie.
Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni la Cotroceni numai de hatârul ginerelui şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Geoană, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din Kiseleff, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Cotroceni.
D. Geoană este foarte împacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:
- Mam'soacră! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
- Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana.
Şi sărută pe ginerel; apoi îi potriveşte pălăria.
Tânărul Geoană poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Fraude, şi sub pamblică voturile înfipte de tanti Hrebe, că "aşa ţin bărbaţii voturile".
- Vezi ce bine-i şade lui - zice mam'soacră - cu costumul de marinel?
- Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel?
- Da' cum?
- Marinal...
- Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la preşedinţi - marinel.
- Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Geoană. Nu se zice marinal, nici marinel...
- Da cum, procopsitule? întreabă tanti Hrebe cu un zâmbet simpatic.
- Mariner..
- Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam'soacră, şi iar sărută pe ginerel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.
Dar nu e vreme de discuţii filologice: soseşte trenul - şi nu stă mult.
Trenul este plin... Dar cu multă bunăvoinţă din partea unor liberali politicoşi, cari merg până la turul întâi, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam'soacră îşi face cruce, apoi aprinde o ţigară... Geoană nu vrea să intre în cupeu; vrea să şadă la confruntarea televizată, cu bărbaţii.
- Nu!... nu e voie să scoţi capul din casă, prostănacule! zice unul dintre liberali lui d. Geoană, şi-l trage puţin înapoi.
- Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.
Şi după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă şi scoate iar capul la televizor. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, şi mititelul îşi retrage îngrozit capul gol înăuntru şi-ncepe să zbiere.
- Mam'soacră! bunicuţo! tanti Hrebe!
- Ce e? Ce e? sar cocoanele.
- Să oprească numărarea! zbiară şi mai tare Geoană, bătând din picioare. Mi-au zburat voturile! să opreascăăă!!!
Tot într-un timp, iacătă un judecător de la Curte intră să vază cine s-a suit de la turul din urmă.
- Voturile, domnilor!
Cocoanele explică d-lui judecător de ce nu poate Geoană să arate voturile: fiindcă voturile erau în sondaje si in televiziunile mogulilor, şi fireşte c-au zburat cu dopul la sampanie cu tot. Dar avea voturi.
- Parol! chiar eu le-am cumpărat! zice tanti Hrebe.
Judecătorul însă nu înţelege, pretinde voturi; daca nu, la validarea apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Geoană. Aşa scrie regulamentul: dacă un candidat n-are voturi şi nu declară că n-are voturi, îl dă jos la orice tur.
- Dar noi n-am declaratără? strigă Bunicuţa.
- Ce e vinovat băiatul dacă i-au zburat voturile? zice mam'soacră.
- De ce-a scos capul la televizor? eu i-am spus să nu scoată capul la televizor! zice cu pică urâtul.
- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Hrebe urâtului...
- Uite ce e, cucoană - zice judecătorul - trebuie să plătiţi nişte voturi...
- Să mai plătim? n-am plătitără o dată?
- Vezi, dacă nu te-astâmperi? zice Bunicuţa, şi-l zguduie pe Geoană de mână.
- Ce faci, soro? esti nebună? nu ştii ce simţitor e? zice mam'soacră.
Şi, apucându-l de mâna cealaltă, îl smuceşte de la Bunicuţa lui, tocmai când trenul, clănţănind din roate, trece de macaz la BEC. Din smucitura lu' mam'soacră într-un sens, combinată cu clătinătura electoratului în alt sens, rezultă că Geoană îşi pierde un moment centrul de gravitaţie, ţopăie de câteva ori şi se reazimă în nas de Crin. Geoană începe să urle...
În sfârşit, n-au ce să facă. Păcat însă de voturile acelea!... Ce-o să facă d. Geoană la partid cu capul gol? şi toate secţiile de vot închise!... s-ar întreba oricine, care nu ştie câtă grije are tanti Hrebe şi câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu o strategie la drum? Dacă se întâmplă să plouă, ori răcoare? Şi tanti Hrebe scoate din săculeţul ei o contestaţie tot din uniforma canonierii le Fraude.
- Te mai doare nasul, puişorule? întreabă mam'soacră.
- Nu... răspunde Geoană.
- Să plece mam'soacră afară din casă?
- Să plece!
- Ad', să-l pupe mam'soacră, că trece!
Şi-l pupă în vârful nasului; apoi aşezându-i frumos contestaţia:
- Parcă-i şade mai bine cu contestaţia!... zice mam'soacră scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
- Cu ce nu-i şade lui bine? adaogă tanti Hrebe, şi-l scuipă şi dumneaei şi-l sărută.
- Lasă-l încolo! că prea e nu ştiu cum!... Auzi d-ta! coaliţie nouă şi voturile! zice bunicuţa, prefăcându-se foarte supărată.
- Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam'soacră.
Dar bunicuţa adaogă:
- Da pe bunicuţa n-o pupi?
- Pe tine nu vreau, că din cauza ta am rămas fără voturi, zice Geoană cu humor.
- Aşa? zice bunicuţa. Lasă!... şi-şi acopere ochii cu mâinile şi se face că plânge.
- Las' că ştiu eu că te prefaci! zice Geoană.
- Ţi-ai găsit pe cine să-nşeli! zice mam'soacră.
Bunicuţa începe să râză; scoate din săculeţ ceva şi zice:
- Cine mă pupă... uite!... ciucalată "Le President", măi dragă!
Bunicuţa pupă pe Geoană, Geoană pe bunicuţa, şi luând bucata de ciucalată, iese iar în lume.
- Puişorule, nu mai scoate capul la televizor!... E lucru mare, cât e de deştept! zice mam'soacră.
- E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Hrebe.
Pe când Geoană îşi mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma dinspre BEC către Curte.
- Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamiţo! zice Bunicuţa către mam'soacră.
Mam'soacră se ridică bătrâneşte şi se duce în coridor:
- Geoană! puişorule! Geoană! Geoană!
Geoană nicăieri.
- Vai de mine! ţipă cucoana, nu-i băiatul! Unde e băiatul!... s-a prăpădit băiatul!...
Şi toate cucoanele sar...
- A căzut din partid băiatul! Ţaţo, mor!
Dar deodată, cu tot zgomotul partidului, se aud bubuituri în uşa compartimentului unde nu intră decât o persoană.
- Geoană! maică! acolo eşti?
- Da!
- Ce faci acolo?
- Repetam discursul de preşedinte!
- Las' că nu mai e nevoie, că am trecut de Curte şi l-au validat pe adevăratul mariner.
- Ba nu, ba nuuuu! urlă Geoană.
- Aide! zice mam'soacră, ieşi odată! ne-ai speriat.
- Nu pot! zbiară Geoană dinăuntru.
- De ce?... te doare la inimă?
- Nu! nu pot...
- E încuiat! zice mam'soacră.
- Nu pot deschide! zbiară Geoană desperat.
- Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru!
În sfârşit, iacătă vine Mitrea cu o manivelă şi liberează pe captiv, pe care toate trei cucoanele îl sărută dulce, ca şi cum l-ar revedea după o îndelungată absenţă. Şi mam'soacră se hotăreşte să stea în coridor, pe un partid străin, să păzească pe Geoană, să nu se mai întâmple ceva puişorului.
Trenul ajunge la Cotroceni cu o întârziere de câteva zile. Toată lumea coboară. Mam'soacră aşează frumuşel contestaţia respinsă a lui Geoană, îl scuipă pe puişor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul şi-l sărută dulce.
Afară plouă. Cucoanele se uită galeş spre palat, oftează, se suie într-o trăsură şi pornesc în oraş:
- Înapoi la Kiseleff, birjar! La Bulivar!...
SURSA: Georgeta Condur
Abonați-vă la:
Postări (Atom)